Clopoţelul anunţă sfârşitul recreaţiei. Învăţătoarea intră în clasă. Cearta copiilor era în toi. Nu apucă să întrebe ce s-a întâmplat, că o fetiţă începu să pârască pe un ton înţepat:
– Doamna, să vă spun, colegul meu de bancă a spus cuvântul cu “D”!
-Da, doamna, e adevărat! săriră şi colegii fetei. Şi noi l-am auzit.
– Vai, Adrian, nu e frumos să foloseşti numele necuratului, părintele preot ar fi tare necăjit să afle că tu ai vorbit aşa!
– Nu, doamna! sări ca arsă fetiţa. Nu a spus “dracu”, a spus cuvântul cu “D”!
Pe faţa învăţătoarei se citea nedumerirea. ” Care să fie oare cuvântul?” Se simţea ca un elev prins cu lecţia neînvăţată.
– Of, doamna, nu înţelegeţi? întrebă înţepata de copilă.
– Nu, Ana, nu înţeleg, nu ştiu care este cuvântul cu “D”.
-” Dezbracă-te”! Ăsta e cuvântul.
– Da, doamna, ăsta e! spuseră şi ceilalţi.
– Mai învăţ şi eu câte ceva de la voi, nu numai voi de la mine! învăţătoarea zâmbi. Vă rog ca pe viitor să nu mai folosiţi cuvântul cu “D”, altfel, va trebui să spun şi eu cuvântul cu “P”.
– Care e cuvântul cu “P”, doamna?
– “Pedepsă”, dragii mei! 
comentarii recente